Încrederea este lipiciul vieții

Steven Covey, autorul celor 7 deprinderi ale persoanelor eficace, spunea: „Încrederea este lipiciul vieţii. Este ingredientul esenţial în comunicarea eficientă, principiul fundamental care ţine legate toate relaţiile.”

În cartea Proverbe se spune “Mulți oameni își proclamă loialitatea, dar cine poate găsi un om demn de încredere?”

Hai să ne gândim pentru un moment la acest adevăr. Cine este acea persoană din viața ta în care simți că poți avea încredere? Există o asemenea persoană? Ai găsit-o? Gândește-te la un nume. Daca da, de ce crezi că poți avea încredere în ea?

Probabil un răspuns simplu poate fi acesta: ai încredere pentru că, de-a lungul timpului, ți-a câștigat încrederea. A demonstrat că este vrednică de încrederea ta.

Oamenii în care ne încredem ne-au câștigat încrederea prin acțiunile lor care, de-a lungul timpului, au fost consecvente. Au dovedit că putem să ne bazăm pe ei, putem să depindem în anumite momente de ei și putem conta pe ei.

Ne încredem într-o persoană dacă ajungem să credem că acea persoană va acționa spre binele nostru.

Totuși, există multe momente în care încrederea ajunge să fie pierdută. Ne simțim trădați, abandonați, manipulați, folosiți. Uneori e doar o lipsă de comunicare, ne-am încrezut în direcția total nepotrivită. Alteori e vina noastră, alteori e vina celor din jur.

Totuși, când ajungi în acel moment când încrederea e strivită, cum o reclădești? Ce pași practici faceți voi pentru a reclădi, cărămidă cu cărămidă, o relație distrusă din cauza unei încrederi pierdute? Lasă un comentariu mai jos!

Distribuie articolul:

Un comentariu la „Încrederea este lipiciul vieții”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.