Încrederea este lipiciul vieții

Steven Covey, autorul celor 7 deprinderi ale persoanelor eficace, spunea: „Încrederea este lipiciul vieţii. Este ingredientul esenţial în comunicarea eficientă, principiul fundamental care ţine legate toate relaţiile.”

În cartea Proverbe se spune “Mulți oameni își proclamă loialitatea, dar cine poate găsi un om demn de încredere?”

Hai să ne gândim pentru un moment la acest adevăr. Cine este acea persoană din viața ta în care simți că poți avea încredere? Există o asemenea persoană? Ai găsit-o? Gândește-te la un nume. Daca da, de ce crezi că poți avea încredere în ea?

Probabil un răspuns simplu poate fi acesta: ai încredere pentru că, de-a lungul timpului, ți-a câștigat încrederea. A demonstrat că este vrednică de încrederea ta.

Oamenii în care ne încredem ne-au câștigat încrederea prin acțiunile lor care, de-a lungul timpului, au fost consecvente. Au dovedit că putem să ne bazăm pe ei, putem să depindem în anumite momente de ei și putem conta pe ei.

Ne încredem într-o persoană dacă ajungem să credem că acea persoană va acționa spre binele nostru.

Totuși, există multe momente în care încrederea ajunge să fie pierdută. Ne simțim trădați, abandonați, manipulați, folosiți. Uneori e doar o lipsă de comunicare, ne-am încrezut în direcția total nepotrivită. Alteori e vina noastră, alteori e vina celor din jur.

Totuși, când ajungi în acel moment când încrederea e strivită, cum o reclădești? Ce pași practici faceți voi pentru a reclădi, cărămidă cu cărămidă, o relație distrusă din cauza unei încrederi pierdute? Lasă un comentariu mai jos!

Distribuie articolul:

26 de sfaturi pentru fiul meu, un puști de 3 ani, dar viitor bărbat

  1. Ridică-te când cineva vrea să dea mâna cu tine și tu ești așezat.
  2. Când dai mâna cu cineva, strânge mâna celuilalt în mod ferm și privește persoana din fața ta direct în ochi.
  3. Nu folosi brăduți parfumați în mașina ta. Păstrează-ți mereu mașina curată și aspirată.
  4. Învață să faci grătare adevărate și deserturi delicioase. Vei cuceri inima viitoarei tale soții. Un bărbat care stă la grătar este imaginea cea mai apropiată de cea a unui rege.
  5. Într-o negociere nu fi niciodată cel care face prima ofertă.
  6. Când ți se încredințează un secret, păstrează-l!
  7. Alege-ți eroi cu un standard înalt, nu vedete de carton.
  8. Când vezi că cineva își bate joc de altcineva, ia apărarea celui nedreptățit.
  9. Nu-ți dori să obții ușor lucruri, muncește din greu pentru ele.
  10. Fă lucrurile cu pasiune și entuziasm. Ține-te de cuvânt.
  11. Fii ca o rață. La suprafață să pari liniștit, dar în realitate mintea să nu stea locului și inima să îți bată bărbătește. Nu ai voie să te scufunzi.
  12. Să nu îți fie frică să abordezi cea mai frumoasă fată din încăpere. Eu așa am făcut și am avut succes. 🙂
  13. Fii primul care ia inițiativa față de un coleg nou venit în clasă sau în echipă. Fii prietenos.
  14. După ce ai scris un email în care ți-ai vărsat nervii, recitește-l cu atenție. Apoi șterge-l. Eu nu am făcut așa de multe ori și încă regret.
  15. Când o să fii într-o echipă, recunoaște meritele celorlalți. Dacă ați pierdut, ia din vină asupra ta.
  16. Scrie-ți visele pe o bucată de hârtie. Apoi scrie câțiva pași practici pe care poți să îi faci pentru a atinge acele vise.
  17. Fii încrezător și modest în același timp.
  18. Dacă ai împrumutat o mașină, returneaz-o întotdeauna spălată și cu rezervorul plin.
  19. Sună-ți părinții. Mai ales când te pornești la drum și când ai ajuns cu bine la destinație. De fiecare dată se vor bucura și vor adormi liniștiți și cu zâmbetul pe buze. Când vei fi departe, vizitează-i cât poți de des.
  20. Roagă-te. Nu cei slabi se roagă, ci cei puternici. Ei știu că nu au destulă putere. Cei slabi au renunțat demult.
  21. Când îți vine să plângi, plângi. Când îți vine să râzi, râzi. Nu ține niciodată palma la gură când râzi, chiar și atunci când nu vei avea dinți. Un om care râde, întotdeauna e nemaipomenit de frumos.
  22. Nu fi zgârcit, dar nici risipitor. Fii gentleman.
  23. Când vorbești cu cineva, nu îl împunge cu degetul și nici nu te apropia prea mult de fața lui sau de urechea lui. Majoritatea oamenilor nu sunt surzi.
  24. Asigură-te că ai mereu respirația proaspătă.
  25. Cumpără-ți o bormașină, un boloboc și o trusă de chei. Folosește-le din când în când.
  26. Nu purta haine mulate.
  • Se va continua…

 

  • *Articol inspirat de unul în engleză, cu autor necunoscut, dar adaptat și completat cu sfaturi proprii.
Distribuie articolul:

Sarmale și dor de țară

*Am scris acest articol în 2008. Îl repostez pentru a nu-l pierde. L-am recuperat cu webarchive. Încă e valabil. Lectură plăcută!

Cand eu sau altii aveau drum pe undeva prin alte tari, intotdeauna eram socat de vecinii si rudele care nu conteneau in a aduce pachete “romanesti” cu bunatati dintre cele mai ciudate: slanina, branza de oaie, carnati de casa, zacusca, tocana de legume, cozonaci si asa mai departe, pentru cei dragi din departare. Luam pachetelul, cu emotii mari, de teama ca nu cumva mierea de albine sa se amesteca cu gulerele camasilor sau pantalonii de costum vor ajunge la destinatie cu miros de slanina afumata. Bombaneam in sinea mea, suparat ca rudele si vecinii din diaspora nu erau multumiti cu branza austriecilor sau americanilor.

Ei bine, zilele trecute, cand ma intorceam din Bulgaria, asteptam in aeroport ora decolarii. Si, dintr-o data, ce credeti ca observ?! Intr-o vitrina, frumos aranjate, tronau…. sarmalele. Credeti-ma ca nu sunt un mare fan al sarmalelor, cu toate ca provin din Bucovina, unde respectivele preparate sunt absolut delicioase. Dar, inexplicabil, m-a apucat o pofta teribila. Le simteam pe cerul gurii, in varful limbii, gura mi se umezea la gandul, imaginar, cum boabele de orez, nici prea fierte nici prea crude, se plimbau pe limba si alunecau usor pe gat in jos. Nu am rezistat si mi-am comandat 4 bucati.

Bineinteles ca nu erau nici pe departe grozave. Orezul era prea fiert, devenise moale, vascos si fiind reincalzit, combinatia cu varza moale fleasca iti producea nici mai mult, nici mai putin decat o autentica greata.  In loc de smantana – iaurt, si in loc de paine de casa, chifla de hamburger.

Dar, mi-am indeplinit pofta. Si mi-am adus aminte de compatriotii de prin alte tinuturi, care pofteau la bunatatile patriei.

Nu am putut sa nu generalizez chestiunea. Suntem flamanzi dupa ceea ce nu putem avea in conditii normale. Ne dorim asa de mult chestii care nu ne sunt la indemana si punem putin pret pe bucuriile prezente. Vezi familii destramate pentru ca el, sau ea, au poftit la sarmale contrafacute. S-au lasat trasi in mreajele vitrinei, in reflexiile verzei injectate cu vopsea. Asa de des cadem in ispita consumului fara gust, doar de dragul de a avea ceea ce nici nu am visat, nici nu ne trebuie, ci doar… nu avem.

Intr-o zi, la TV, l-am vazut pe unu’ care furase un tir. Il bombardau reporterii cu intrebari: cum ti-a venit ideea, de ce un tir, ce urma sa faci cu el? Actul in sine era cat se poate de stupid, de vreme ce tirul era gol si nu puteai sa ascunzi magaoaia in garajul matusii. Respectivul nenea, neemotionat deloc, le-a raspuns: l-am furat pentru ca avea numarul B-86-POT. Cand am vazut numarul, mi-am zis: Oare pot? Pot sa fur eu tirul asta? -Pot! Si iata ca am PUTUT!

Suntem prea asemanatori cu nenea Pot. Facem lucruri doar de dragul de a ne demostra ca putem. Fara analiza, strategie, concluzii, consecinte. Doar o intrebare – pot? Nu am, dar oare pot sa am? Pot, si da-i bataie. Soti vor sa-si demostreze ca pot sa fie inca atractivi, si se dau de-a berbeleacul pina se vad cu cate un tir gol pe care scrie mare: pot. Si lasa in urma copii care nu pot. Adolescenti, cu creasta si gauri ca dupa Irak, se intreaba daca pot sa fie ca si ceilati, si isi demonstreaza ca pot: tigari, alcool, droguri. Pot? Pot! Politicieni carora le cresc palatele ca lui Fat Frumos, ne demonstreaza de ani buni ca pot. Si pot.

Nu mi-ar fi dor de tara daca acolo nu ar fi sotia mea, 2 fetite dulci, rude, prieteni, colegi. As putea sa traiesc lejer si fara sarmale, tocinei, pastrav cu smantana. Dar nu as putea fara ei. Orice tentativa de inlocuire a originalului cu copii contrafacute, oricat de reusite ar fi, duce la dureri de burta sau de cap. Fericirea nu vine nici din sarmale, nici din amante, nici din tigari cu sau fara filtru. E buna nostalgia, dar mai bun e originalul. Sarmalele din Bucovina sunt pur si simplu bestiale. O sotie credincioasa si o mama buna, sunt comori nepretuite. Drogul cel mai bun e o gura de aer curat luata pe un varf de munte. O munca adevarata, aduce pofta de mancare. Ce destept a fost Creatorul!

Distribuie articolul:

Noi nu greșim

*Următorul articol a fost scris de mine cu vreo 10 ani în urmă. Îl repostez pentru a nu îl pierde. Dar, încă este de actualitate. Lectură plăcută.

                                                                      “Când eram mică, spuneam îmbășișează, în loc de îmbăjijează“.
Zara, 3 ani

Într-o zi, fetița noastră, Zara, foarte mândră de realizările ei lingvistice, a exclamat fraza de mai sus. Ne-am distrat bine, însă, pe drum către serviciu am pătruns cu mintea dincolo de comicul situației si am extrapolat întâmplarea la viață, în general.

Așa suntem noi, oamenii. De mici până ajungem pământ. Greșim cu naturalețe. Uneori ne dăm seama că am făcut-o lată, alteori o ținem sus și tare pe a noastră. Ne încăpățânăm să credem, cu tot ce avem, că suntem negreșiți. Dacă se poate, convingem și pe alții de perfecțiunea cu care realizăm lucruri mici, mari, spunem cuvinte, rostim binecuvântări, facem gesturi. Uneori căutăm aliați, care să gândească la fel, să se exprime cu aceleași cuvinte, să viseze sau să aibă aceleași coșmaruri. Să ne apere în fața celor care într-un moment de inconștiență ar putea crede sau gândi că… greșim. Peste timp, privind înapoi, dacă detectăm erori, le tratăm cu zâmbet, le învelim în glume, le parfumăm cu nostalgie, le împachetăm și le punem funde drepte. Să pară trecutul un cadou, o surpriză haioasă.

Toată faza asta nu se întâmplă neapărat din răutate sau dintr-un orgoliu nemăsurat. Totul se petrece subtil, pe nebăgate de seamă. Păcatul ăsta, al bunătății mele în comparație cu bunătatea puțin mai mică a vecinului, e vechi de când lumea. Întotdeauna am privit paie deranjante între pleoapele vecinilor de scară, cocoțați fiind pe bârnele etajului 7. Lumea se află într-o evoluție continuă, de aia privim zâmbind la trecut si ne admirăm dezvoltarea personală. Toți se degradează, noi progresăm.

În urmă cu mai mulți ani, participam discret, privind printre cracii pantalonilor adulților, la o discuție despre mașini. Un vecin, Ilie, avea un Moskvich . Își povestea aventurile. Era iarnă, un deal imens care trebuia urcat. Cauciucuri proaste, uzate, ca pe vremea lui Ceaușescu. Mașinile patinau, derapau în șanțuri. Oameni disperați împingeau cu ultimele puteri, Dacii, Aro, camioane. Doar el, Ilie, fluierând urca muntele, conducând cu o singură mână. Moskvich-ul zbura. Ilie era mulțumit de mașina lui, nimic de zis. Probabil că, dacă ar fi avut cum, ar fi convins pe toată lumea să își cumpere Moskvich. Nu conta cât consumă, nu a contat nici că peste câteva zile l-am văzut suflând în carburator. Nu conta nimic, era mașina lui. Era cea mai bună.

De fapt, în spate la toată povestea asta, stă un lucru bun. Dumnezeu ne-a creat cu fascinația asta a bucuriei prezente. Da, sunt și oameni veșnic nemulțumiți, dar despre ei vom vorbi altădată. Cei mai mulți însă, sunt fericiți și când mănâncă iarbă chioară crezând că e măcriș. Probabil că, dacă am fi realizat în fiecare moment cine suntem cu adevărat, ar fi pline spitalele de nebuni din depresie. Din când în când, Dumnezeu ne lasă să credem că suntem negreșiți, pentru că știe că dacă am realiza cât de mizerabili suntem, ne-am autoîngropa înainte de vreme.

Totuși, uneori, când creștem suficient, când știm să spunem cu toată gura, îndeajuns de clar- îmbrățișează, Creatorul coboară lumina și-n mintea noastră. Și atunci ne vedem, goi, ca într-o oglindă proaspăt ștearsă. În momentele acelea, unii oameni fug. Fug așa de departe de Dumnezeu și de ei înșiși, încât devin genul ăla, veșnic nemulțumiți. Alții devin răi, teribil de răi. Pur și simplu îl vezi pe diavolul în ei. Alții înnebunesc.

Dar unii, în momentele alea, plâng. Un plâns sfâșietor. Un regret sincer al tuturor momentelor, deloc hazlii, în care ai crezut că ești bun, curat, satisfăcut, dar erai murdar, dezgustător, gol. Momentul acela e unul al recunoașterii neputinței, al eșecului. Când realizezi asta, ești salvat. Atunci începe metamorfoza, transformarea din omidă în fluture. E momentul în care Cel ce locuiește în locuri înalte și sfinte, coboară lângă omul zdrobit, pentru a-i înviora duhul și îmbărbăta inima zdrobită. (Biblia, Cartea Isaia, Capitolul 57:15).

Distribuie articolul:

1 Corinteni 13 (versiunea actualizată BVA)

Să presupunem că aș vorbi nu numai în limbi omenești, ci și în cele îngerești. Chiar dacă aș realiza aceste performanțe dar nu am dragoste, sunt doar un „gong” care face zgomot sau un „cinel” care produce sunete stridente.

Să mai presupunem că aș avea darul profeției, că aș înțelege toate misterele, posedând astfel toată cunoașterea și că aș avea toată credința care mi-ar oferi posibilitatea să mut munții. Dar dacă îmi lipsește dragostea, nu sunt nimic.

Și chiar dacă aș dona tot ce am, acceptând apoi să fiu ars (pe rug) fără să am dragoste, toate aceste sacrificii nu au nicio utilitate pentru mine.

Dragostea este răbdătoare și plină de bunătate. Ea nu este invidioasă, nu se laudă, nu se manifestă arogant, nu încalcă regulile bunului simț, nu își urmărește interesele proprii, nu se supără și nu se gândește la ce este rău. Continuă să citești 1 Corinteni 13 (versiunea actualizată BVA)

Distribuie articolul:

O moștenire durabilă. Gânduri despre familie.

Fiecare dintre noi, fie că vrem, fie că nu, lăsăm în urmă o moștenire. Întrebarea nu e dacă lăsăm ceva în urmă, ci dacă ceea ce rămâne după noi va avea un impact asupra generațiilor de după noi sau va fi ceva uitat și acoperit de praful vremurilor.

Orice moștenire, oricât ar părea de măreață, are și pete întunecate. Lucruri pe care poate nici prietenii tăi cei mai apropiați nu le află. Întotdeauna există regrete, erori și lucruri care ar fi putut fi făcute altfel. Nimeni nu poate schimba trecutul. Dar poți începe să schimbi viitorul și moștenirea pe care o vei lăsa, începând chiar de azi.

Vreau să îți propun 6 idei simple pe care sa ți le amintești când te vei gândi la moștenirea ce o lași în urmă prin căsnicia ta, prin casa și copiii din viața ta.

  1. Nu există soț perfect sau soție perfectă. Și nu există copii perfecți.

Nu există om care să nu greșească din când în când. Așteaptă-te că partenerul tău o va mai da în bară și că, în ciuda investiției și educației alese oferite copiilor tăi, vor fi multe momente când nu te vor asculta. Ba chiar unii îți vor întoarce spatele.

Continuă să zidești în casa ta, în momentele de încurajare, când simți că zbori, dar și în momentele când îți vine să te dai cu capul de pereți.

Continuă să citești O moștenire durabilă. Gânduri despre familie.

Distribuie articolul:

11 lucruri de care să ții cont pentru a-ți împlini VISUL

Un vis este o imagine despre viitor, care te inspiră și îți aduce energie în minte, îți stârnește emoții și te determină să faci orice pentru a-l atinge.

Unii visăm să scăpăm de 20 de kg, alții să punem câteva kg, unii visăm să întâlnim o persoană celebră, alții doresc să devină celebri. Orice vis bun este minunat și realizabil. Aș vrea ca astăzi să îți ofer 10 lucruri care te vor ajuta să îți vezi visul cu ochii.

  1. Visele nu trebuie să fie mari pentru a fi semnificative

Începuturile slabe par fără nicio importanță, însă, pe măsură ce cresc, acele planuri mici de la început pot deveni binecuvântări uriașe. Uneori credem că dacă visul sau planul nostru nu este destul de mare, destul de îndrăzneț, nu se pune la socoteală. Însă acest lucru nu e adevărat.

Vreau sa vă spun două povești.

Laura Ingalls a crescut într-o familie care a fost nevoită să se mute dintr-un loc în altul. Și-a dorit enorm de mult să își ajute familia, asa că a hotărât să devină învățătoare. A fost nevoită să renunțe la catedră dupa ce s-a căsătorit pentru a-și ajuta soțul la fermă. Și-au pierdut bebelușul născut de 1 lună și, la scurt timp, soțul ei rămâne paralizat. Avea 43 de ani, atunci când fiica ei, Rose, a încurajat-o să își scrie povestea vieții. S-a apucat să scrie o carte, dar aceasta a fost refuzată de multe ori de editurile care au primit manuscrisul. Și-a dorit așa de mult să reușească, încât, în următorii ani a muncit din greu să îmbunătățească acea carte. Într-un final o editură o acceptă, dar o publică sub formă de povestire pentru copii.

Un început slab…

Continuă să citești 11 lucruri de care să ții cont pentru a-ți împlini VISUL

Distribuie articolul: