27 de sfaturi pentru fiul meu, un puști de 3 ani, dar viitor bărbat

  1. Ridică-te când cineva vrea să dea mâna cu tine și tu ești așezat.
  2. Când dai mâna cu cineva, strânge mâna celuilalt în mod ferm și privește persoana din fața ta direct în ochi.
  3. Nu folosi brăduți parfumați în mașina ta. Păstrează-ți mereu mașina curată și aspirată.
  4. Învață să faci grătare adevărate și deserturi delicioase. Vei cuceri inima viitoarei tale soții. Un bărbat care stă la grătar este imaginea cea mai apropiată de cea a unui rege.
  5. Într-o negociere nu fi niciodată cel care face prima ofertă.
  6. Când ți se încredințează un secret, păstrează-l!
  7. Alege-ți eroi cu un standard înalt, nu vedete de carton.
  8. Când vezi că cineva își bate joc de altcineva, ia apărarea celui nedreptățit.
  9. Nu-ți dori să obții ușor lucruri, muncește din greu pentru ele.
  10. Fă lucrurile cu pasiune și entuziasm. Ține-te de cuvânt.
  11. Fii ca o rață. La suprafață să pari liniștit, dar în realitate mintea să nu stea locului și inima să îți bată bărbătește. Nu ai voie să te scufunzi.
  12. Să nu îți fie frică să abordezi cea mai frumoasă fată din încăpere. Eu așa am făcut și am avut succes. 🙂
  13. Fii primul care ia inițiativa față de un coleg nou venit în clasă sau în echipă. Fii prietenos.
  14. După ce ai scris un email în care ți-ai vărsat nervii, recitește-l cu atenție. Apoi șterge-l. Eu nu am făcut așa de multe ori și încă regret.
  15. Când o să fii într-o echipă, recunoaște meritele celorlalți. Dacă ați pierdut, ia din vină asupra ta.
  16. Scrie-ți visele pe o bucată de hârtie. Apoi scrie câțiva pași practici pe care poți să îi faci pentru a atinge acele vise.
  17. Fii încrezător și modest în același timp.
  18. Dacă ai împrumutat o mașină, returneaz-o întotdeauna spălată și cu rezervorul plin.
  19. Sună-ți părinții. Mai ales când te pornești la drum și când ai ajuns cu bine la destinație. De fiecare dată se vor bucura și vor adormi liniștiți și cu zâmbetul pe buze. Când vei fi departe, vizitează-i cât poți de des.
  20. Roagă-te. Nu cei slabi se roagă, ci cei puternici. Ei știu că nu au destulă putere. Cei slabi au renunțat demult.
  21. Când îți vine să plângi, plângi. Când îți vine să râzi, râzi. Nu ține niciodată palma la gură când râzi, chiar și atunci când nu vei avea dinți. Un om care râde, întotdeauna e nemaipomenit de frumos.
  22. Nu fi zgârcit, dar nici risipitor. Fii gentleman.
  23. Când vorbești cu cineva, nu îl împunge cu degetul și nici nu te apropia prea mult de fața lui sau de urechea lui. Majoritatea oamenilor nu sunt surzi.
  24. Asigură-te că ai mereu respirația proaspătă.
  25. Cumpără-ți o bormașină, un boloboc și o trusă de chei. Folosește-le din când în când.
  26. Nu purta haine mulate.
  27. Fă orice sport!
  • Se va continua…
  • *Articol inspirat de unul în engleză, cu autor necunoscut, dar adaptat și completat cu sfaturi proprii.
Distribuie articolul:

Noi nu greșim

*Următorul articol a fost scris de mine cu vreo 10 ani în urmă. Îl repostez pentru a nu îl pierde. Dar, încă este de actualitate. Lectură plăcută.

                                                                      “Când eram mică, spuneam îmbășișează, în loc de îmbăjijează“.
Zara, 3 ani

Într-o zi, fetița noastră, Zara, foarte mândră de realizările ei lingvistice, a exclamat fraza de mai sus. Ne-am distrat bine, însă, pe drum către serviciu am pătruns cu mintea dincolo de comicul situației si am extrapolat întâmplarea la viață, în general.

Așa suntem noi, oamenii. De mici până ajungem pământ. Greșim cu naturalețe. Uneori ne dăm seama că am făcut-o lată, alteori o ținem sus și tare pe a noastră. Ne încăpățânăm să credem, cu tot ce avem, că suntem negreșiți. Dacă se poate, convingem și pe alții de perfecțiunea cu care realizăm lucruri mici, mari, spunem cuvinte, rostim binecuvântări, facem gesturi. Uneori căutăm aliați, care să gândească la fel, să se exprime cu aceleași cuvinte, să viseze sau să aibă aceleași coșmaruri. Să ne apere în fața celor care într-un moment de inconștiență ar putea crede sau gândi că… greșim. Peste timp, privind înapoi, dacă detectăm erori, le tratăm cu zâmbet, le învelim în glume, le parfumăm cu nostalgie, le împachetăm și le punem funde drepte. Să pară trecutul un cadou, o surpriză haioasă.

Toată faza asta nu se întâmplă neapărat din răutate sau dintr-un orgoliu nemăsurat. Totul se petrece subtil, pe nebăgate de seamă. Păcatul ăsta, al bunătății mele în comparație cu bunătatea puțin mai mică a vecinului, e vechi de când lumea. Întotdeauna am privit paie deranjante între pleoapele vecinilor de scară, cocoțați fiind pe bârnele etajului 7. Lumea se află într-o evoluție continuă, de aia privim zâmbind la trecut si ne admirăm dezvoltarea personală. Toți se degradează, noi progresăm.

În urmă cu mai mulți ani, participam discret, privind printre cracii pantalonilor adulților, la o discuție despre mașini. Un vecin, Ilie, avea un Moskvich . Își povestea aventurile. Era iarnă, un deal imens care trebuia urcat. Cauciucuri proaste, uzate, ca pe vremea lui Ceaușescu. Mașinile patinau, derapau în șanțuri. Oameni disperați împingeau cu ultimele puteri, Dacii, Aro, camioane. Doar el, Ilie, fluierând urca muntele, conducând cu o singură mână. Moskvich-ul zbura. Ilie era mulțumit de mașina lui, nimic de zis. Probabil că, dacă ar fi avut cum, ar fi convins pe toată lumea să își cumpere Moskvich. Nu conta cât consumă, nu a contat nici că peste câteva zile l-am văzut suflând în carburator. Nu conta nimic, era mașina lui. Era cea mai bună.

De fapt, în spate la toată povestea asta, stă un lucru bun. Dumnezeu ne-a creat cu fascinația asta a bucuriei prezente. Da, sunt și oameni veșnic nemulțumiți, dar despre ei vom vorbi altădată. Cei mai mulți însă, sunt fericiți și când mănâncă iarbă chioară crezând că e măcriș. Probabil că, dacă am fi realizat în fiecare moment cine suntem cu adevărat, ar fi pline spitalele de nebuni din depresie. Din când în când, Dumnezeu ne lasă să credem că suntem negreșiți, pentru că știe că dacă am realiza cât de mizerabili suntem, ne-am autoîngropa înainte de vreme.

Totuși, uneori, când creștem suficient, când știm să spunem cu toată gura, îndeajuns de clar- îmbrățișează, Creatorul coboară lumina și-n mintea noastră. Și atunci ne vedem, goi, ca într-o oglindă proaspăt ștearsă. În momentele acelea, unii oameni fug. Fug așa de departe de Dumnezeu și de ei înșiși, încât devin genul ăla, veșnic nemulțumiți. Alții devin răi, teribil de răi. Pur și simplu îl vezi pe diavolul în ei. Alții înnebunesc.

Dar unii, în momentele alea, plâng. Un plâns sfâșietor. Un regret sincer al tuturor momentelor, deloc hazlii, în care ai crezut că ești bun, curat, satisfăcut, dar erai murdar, dezgustător, gol. Momentul acela e unul al recunoașterii neputinței, al eșecului. Când realizezi asta, ești salvat. Atunci începe metamorfoza, transformarea din omidă în fluture. E momentul în care Cel ce locuiește în locuri înalte și sfinte, coboară lângă omul zdrobit, pentru a-i înviora duhul și îmbărbăta inima zdrobită. (Biblia, Cartea Isaia, Capitolul 57:15).

Distribuie articolul:

O moștenire durabilă. Gânduri despre familie.

Fiecare dintre noi, fie că vrem, fie că nu, lăsăm în urmă o moștenire. Întrebarea nu e dacă lăsăm ceva în urmă, ci dacă ceea ce rămâne după noi va avea un impact asupra generațiilor de după noi sau va fi ceva uitat și acoperit de praful vremurilor.

Orice moștenire, oricât ar părea de măreață, are și pete întunecate. Lucruri pe care poate nici prietenii tăi cei mai apropiați nu le află. Întotdeauna există regrete, erori și lucruri care ar fi putut fi făcute altfel. Nimeni nu poate schimba trecutul. Dar poți începe să schimbi viitorul și moștenirea pe care o vei lăsa, începând chiar de azi.

Vreau să îți propun 6 idei simple pe care sa ți le amintești când te vei gândi la moștenirea ce o lași în urmă prin căsnicia ta, prin casa și copiii din viața ta.

  1. Nu există soț perfect sau soție perfectă. Și nu există copii perfecți.

Nu există om care să nu greșească din când în când. Așteaptă-te că partenerul tău o va mai da în bară și că, în ciuda investiției și educației alese oferite copiilor tăi, vor fi multe momente când nu te vor asculta. Ba chiar unii îți vor întoarce spatele.

Continuă să zidești în casa ta, în momentele de încurajare, când simți că zbori, dar și în momentele când îți vine să te dai cu capul de pereți.

Continuă să citești O moștenire durabilă. Gânduri despre familie.

Distribuie articolul: